Pe autostrada psihismului uman
30 Jul 2011 1 Comment
Candva, pe la inceputul analizei, am fost nevoita sa ma intorc temporar la o sedinta pe saptamana. Era prea devreme ca sa inteleg rostul celor trei sedinte si, cu atat mai putin, legatura dintre evenimente, decizii si justificari obiective sau aparent obiective. Spre binele meu, peste trei luni am revenit la ritmul obisnuit si-am continuat asa vreme de ani buni, pana cand, intr-o zi…
A fost vorba despre granite. M-am lasat invadata cea mai mare parte a vietii mele. E dificil sa traiesti ambivalent, prins intre a te apara si a te oferi celuilalt ori, daca ma gandesc mai bine, a accepta cererea celuilalt. Stii ca poti suporta suferinta altuia, ca poti oferi alinare in schimb, ca o traire prea intensa striga ceva intr-un plan doi, de multe ori inaccesibila noua, insa pentru care chiar exista urechi de auzit.
Citeste continuarea pe Cafe Gradiva.
Like this:
Coborand iar si iar dintr-un tren
25 Jul 2011 Leave a Comment
Eram amandoi intr-un bistro. Pe pereti, peste tot, era plin de fotografii alb-negru, cele mai multe facute in toiul unei ierni. Mi-a atras privirea o gara. Semana mult cu gara din oraselul bunicilor mei. Apoi o fetita fotografiata intr-un tren. Singura. Avea vreo 9 ani. Un ochi urias o privise pret de o clipa prin usa batanta care separa coridorul compartimentelor de cel al usilor pentru coborare. Privea printr-o fereastra de la inaltimea ei de putin peste un metru. Nu stim incotro. Pur si simplu privea la adapostul unei caciulite trase peste urechi. Parca as fi fost eu…
O iarna cu zapada pana la genunchi, cu viscol si fete impietrite in grimase pe care le vor mai descifra poate doar anii scursi din vietile urmasilor celor din fotografii. Franturi de intamplari banale pe care ai crede ca imortalitatea le va rata in absenta unui bun fotograf. Iata ca nu! Cu privirea atintita in oglinda ori in ochii arzatori ai altui om, trecutul se insufleteste dramatic. Un puzzle se reface ambitios, adesea in ciuda vointei noastre, povestind destinul celor de dinaintea noastra. Un fel usor sinistru de a rescrie un scenariu ce deja fusese trait.
Citeste continuarea pe Cafe Gradiva.
Like this:
Scenariul acesta pompos numit iubire
18 Jul 2011 Leave a Comment
in Hawking life
Voua ce vi s-a spus despre iubire? Sau, daca nu vi s-a spus mare lucru, voi ce v-ati imaginat ca ar fi ea? N-ati trait nici unul sub presiunea iubirii ca sentiment perfect, de neatins, care te invita sa il traiesti si niciodata nu iti reuseste cu-adevarat? Niciodata n-ati incercat, unii dintre voi, neputinta aceea aflata la raspantia dintre un sentiment candid, atotcuprinzator, ravasitor si faptele oamenilor care-l fac sa cada ca un mar perfect rotund, stralucitor, imbietor, pleoscaind intr-o mare de noroi?
Sunt dintre aceia pentru care iubirea poate fi un cosmar, o invitatie la depresie prelungita in eternitate pentru imposibilitatea de a vindeca oamenii de nevoia de a fi iubiti.
Citeste continuarea pe Cafe Gradiva.
Cu moartea pe moarte calcand
12 Jul 2011 Leave a Comment
in Of curse
Celalalt inseamna intotdeauna teama de moarte. Uneori sa ma tem de moartea lui. De cele mai multe ori ma tem sa fiu bantuita de ideea mortii mele. Nu stiu, dar cochetez cu posibilitatea ca acest gand repetitiv sa se furiseze in umbra iubirii sau a partii ei mai ascunse, nedetectabile a nevoii de a fi iubita. Si totusi aici, la suprafata vietii, unde intalnirile devin posibile, eu ma gandesc la moarte ca la un stapan suprem care nu ma mai lasa sa ma joc mai departe. Decide pentru mine ca tot ceea ce n-a fost facut asa va ramane. Istoria mea s-a scris atat cat am fost capabila sa o umplu cu pagini, paginile cu randuri, randurile cu cuvinte, cuvintele cu litere, literele… Literele cu idei, ideile cu trairi, trairile cu dorinte. Daca istoria se scrie din dorinte, moartea ma impinge sa regret viata pentru ca n-am reusit sa fac ceea ce mi-am dorit. Teama mea de moarte ia intotdeauna aceasta forma. A regretului. Dac-as putea sa ma vad murind cred ca as plange cu lacrimi de crocodil, regretand pana si eu, spectatorul, ca sub ochii mei se moare dorind in continuare.
Citeste continuarea pe Cafe Gradiva.
Despre intalniri
25 Jun 2011 Leave a Comment
in Hawking life
La inceputul terapiei am pasit nerabdatoare sa aflu acele adevaruri secrete pe care le purtam si, eventual, sa ma dezleg de trecut. Probabil imi imaginam ca trecutul e ca un film. L-am vizionat, am varsat cateva lacrimi, dupa care mi-am vazut de ale mele ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. In realitate, el e ca un film, insa ca unul care nu te mai lasa sa dormi linistit niciodata. Revine in fel si chip, subtil, astfel incat la un moment dat viata ta ar putea deveni insusi filmul vizionat, fara sa le mai poti delimita clar.
Am facut, asadar, ceea ce se putea face. More
Like this:
Destinul unei dorinte
08 Jun 2011 Leave a Comment
Un pat matrimonial ar fi si simbolul reinvierii unei dorinte. Fragile ori coplesite de destinele celorlalte dorinte, cele care au precedat-o si, cumva, i-au dat viata. Vorbesc despre dorinta de a avea copii, eliberata incetul cu incetul in anii de terapie care m-au reconstruit, insa abia dupa ce am acceptat sa pasesc treapta cu treapta, uneori sarind doua sau trei deodata, pe scara spiralata a vietii traite invers. Dinspre prezent spre trecut. More
Cuierul si divanul
26 May 2011 Leave a Comment
Pornisem hotarata sa renunt la inca o sedinta, folosindu-ma de toate motivele mele obiective. In secret, acel putin secret care imi mai ramasese fata de mine insami, stiam ca subiectivele (motive) bat obiectivele mai ceva decat viata filmul. Zic mai ceva pentru ca viata insasi e compusa, dictata din cotlonul acestor atat de subiective motive.
Am pasit pe o usa intunecata intr-un spatiu nou, luminos, pe care il asteptasem cu o oarecare vioiciune in urma cu cateva saptamani. Imi parea a fi un pas de bun augur. Brusc, nu mai stiu cand si cum, am decis sa ma restrang cu tot cu bagaje, incepand cu numarul de sedinte si sfarsind, cum altfel, cu marturisirile pe care (mi) le fac. Asadar, am pasit. M-a poftit, ca niciodata, sa imi las haina in cuier. Un val de furie, rapid alungata de strajerii mei interior, si-a facut simtita prezenta somatic.
Citeste continuarea pe Cafe Gradiva.
Reconstituire
17 May 2011 Leave a Comment
De cate ori vorbesc, tind sa spun ca tot calvarul a inceput pe la sase ani. Apoi leg franturi de amintiri intre ele si mi se par nepotrivite, asa ca le las dezasamblate, asteptandu-le locul. Probabil ca fusesem ceva mai mare de-atat cand mama m-a pus in rol de adversara a ei de-a binelea. Cu tot ce presupune o buna punere in scena. Cred ca putine lucruri ma sperie mai limpede decat imaginea mentala a unei femei geloase. More
Gustul unei amintiri
11 May 2011 Leave a Comment
in Of curse
Am auzit atatea discutii purtate pe diverse tonalitati, cu argumente mai mult sau mai putin fierbinti pe tema amintirilor pacientilor aflati in terapie, incat din cand in cand imi revine in minte o intamplare din propria analiza. N-am incadrat-o nicaieri, deocamdata, desi sunt tentata s-o consider amintire in toata regula. More
O sedinta de terapie
04 May 2011 Leave a Comment
O visasem. Venisem cu acest gand, prim gand pentru inceputul sedintei. Si totusi, asteptand ora exacta, asteptand minutul in care sa pot bate la usa, am continuat sa citesc cartea pe care o incepusem cu o seara inainte.
Accept ca exista zile cand ma las in voia dorintelor a caror stapana poate fi oricine altcineva, insa nu eu cea constienta, lucida, cea care ma controleaza de atata amar de vreme. Mi s-a parut c-a venit firesc acest drum al meu catre rafturile cu carti, poate pentru ca nu cu mult timp in urma citisem o alta carte a autoarei. More
Recent Comments