Se cauta o mama!

Nu-mi pot aminti cand au inceput sa imi fie dragi copiii. Cele mai vechi amintiri cu bebelusi, scene cu care am intrat in terapie,  sunt legate de cele doua surori ale mele. Nascute la distante temporale semnificative una de cealalta, implicit si eu, prin varsta, ma situam in stadii diferite de dezvoltare. Totusi, in ambele amintiri par cumva neschimbata.

Am vreo patru ani. Stau in genunchi langa un pat in care se afla sora mea mijlocie, atunci in varsta de cel mult un an. Ii dau sa manance dintr-un castron cu gris cu lapte. Nu stiu de unde am o cireasa pe care tot incerc sa i-o bag in gura. De fapt, pe gat. “Ai grija, o omori!” spunea mama.

Am crescut un timp impreuna cu sora mea dupa ce invatasem sa traiesc singura la bunicii mei. Nasterea ei m-a adus si pe mine intr-un infern pe care toata lumea se straduia sa ma convinga sa il numesc “acasa”. Parintii mei naturali, prea tineri ca sa inteleaga consecinta smulgerii brutale a unui copilas din bratele celor care l-au crescut, isi traiau fiecare durerea lui.

Pe tata mi-l imaginez furios pe bunici, simtindu-se exclus din rolul de tata si, deci, de barbat. Din cel de mascul care se perpetua, asa cum incearca sa imi explice in prezent.

Pe mama o vad nedumerita fata in fata cu mine, copilul cu ochi mari, cu privire taioasa si cu o tonalitate ferma: “pe mine sa ma duceti la mama si la tata, voi nu sunteti parintii mei”.

Ce-i pot spune copilului lor pe care, cu buna stiinta l-au dus la bunicii lui sa il creasca? Cum pot sa reteze mugurii vinovatiei care, intruziva cum o stim, se asterne peste toate momentele in care s-au simtit niste tineri inca liberi? Ar fi fost ca si cum ar fi retezat din ei bucati de fantasme, sentimente zdrobite, cu marginile ferfenitite, din care nimeni n-ar mai fi putut intelege mare lucru. Promisiunile lor de tinerete cladite pe jocul mult mai vechi al fetitei ori baietelului.

N-au avut suficienta putere, asa ca au facut unul din sacrificiile posibile,  proiectand istoria ce urma sa se creeze.

Tata a trait sub amenintarea mai mult sau mai putin fantasmata a bunicii mele materne dominatoare, cu care s-a luptat aproape in gol. Mama s-a supus unei autoritati pe care-o carase cu ea pana la granita psihozei. De-acolo mai departe a izbucnit intr-un conflict dureros, aproape tragic, cu femeia. Femeia din ea, inainte de toate. Reflectata ca-ntr-o sala a oglinzilor in toate Evele care i-au iesit in cale.

Un delir caruia nu i-am scapat nici macar eu. M-a gasit in apropierea ei, dispusa sa fac parte din nebunia geloziei care-si cauta furioasa un obiect. Devenisem dusmanul ei de fiecare zi, in timp ce-mi caram ghiozdanul spre prima mea zi de scoala. Aveam sase ani. Pasii mei stravezii catre viata, acompaniati din spate de umbra intunecata, amenintatoare a mamei mele care-mi promitea ca va castiga, otravindu-ma. Oare aici sa se fi ivit primul meu refuz de a mai manca? Asa sa-mi explic gustul mai bun al mancarurilor gatite de bunica?

A manca. A baga in gura. Sora mea mijlocie fata in fata cu cireasa din mana mea, indesata in gura ei. O amintire pe care acum nu o mai asum ca fiind a mea. E recompusa din urme mnezice de-ale mele combinate cu cele ale mamei. Insa ii recunosc potrivirea nefasta.

Am pierdut-o pe sora mea doar cativa ani mai tarziu. O moarte cumva alinata, prevestitor, de aparitia surorii celei mici. Un timp in care nasterea si moartea si-au unit capetele anormal, atat cat sa poata crea o continuare a vietii.

Aveam aproape noua ani. La o masa mama si invatatoarea mea discutau despre mine. Nu eram atenta la ele. Pe canapea sora mea de cateva luni, sub sase zic eu, statea rezemata de o perna. Eu, in genunchi, pe jos, o priveam cu atentie. Imi amintesc doar ca ghemotocul acela de viata avea un nas foarte tentant, pur si simplu abia ma abtineam sa o musc de el. Dupa un du-te-vino al instantelor psihice care imi serveau si mie, ca tuturor, cenzura si-a spus timid cuvantul. I-am dat un bobarnac peste nas, fericita. A fost, probabil, si un inceput de iubire, o modalitate a mea de a ma apropia de ea, de a-mi cauta un loc alaturi de celalalt copil al familiei noastre.

Apoi i-am devenit temporar mama, cat timp mama se ingrijea de trecerea dureroasa spre moarte a celeilalt fiice. Aproape macabru schimbul acesta de roluri din familia noastra.

Fiecare mama aproape ca si-a ratat rolul de oglinda, neputand creste copii. Au nascut copii, fara sa le poata fi mame. Fiecare copil si-a implinit destinul in fel si chip. Unii fugind la adapostul strainilor (reali ori imaginari), altii abandonandu-se premature unei lumi straine, cea pe care noi o numim “de dincolo”, cativa isi striga ura si neputinta ambitionandu-se sa mearga mai departe. Peste ei toti, eu am ales sa raspund unui imperativ induiosator:  se cauta o mama!

 

(Text scris in 21 noiembrie 2010, fara legatura cu nimic. Astazi il privesc in contextul celeilalte postari, “Cate mame?”)

Advertisements

5 Comments (+add yours?)

  1. Mel
    Dec 05, 2010 @ 16:04:31

    wow, cate asemanari cu istoria mea, m-a impresionat. mama si tata care erau bunicii, smulgerea de la ei, o mama incapabila sa fie mama si un tata narcisic. poti sa-mi spui cati ani sau nu vrei aici?

    Reply

  2. Mel
    Dec 05, 2010 @ 16:05:14

    cati ani ai…am vrut sa spun

    Reply

  3. A Hawkening Lady
    Dec 05, 2010 @ 16:08:47

    @Mel

    35.

    Reply

  4. Mel
    Dec 06, 2010 @ 12:01:06

    A! merci. eu sunt mai mica.mai am putin pana la 3ish.

    Reply

  5. A Hawkening Lady
    Dec 06, 2010 @ 12:05:43

    🙂 Multi inainte! Se intampla ca unele istorii de viata sa fie izbitor de asemanatoare, e adevarat, dar sunt si foarte multe copii care au crescut la bunici, iar parintii n-au prea stiut sa le faca usoara trecerea dintr-un mediu in altul. Dupa parerea mea, un aspect ce se regleaza inca din timpul in care copilul se afla la bunici.

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: