Cersetoarea de iubire

I-am mai spus cuiva vreodata ca m-am simtit adesea ca o cersetoare?

Consecinta a unei cenzuri bine inradacinate, distanta dintre nevoia mea de a fi iubita si neputinta de a iubi a familiei mele s-a masurat intotdeauna in intensitatea vinovatiei care m-a tulburat de sub reprezentarea aceasta a cersetoarei. O alegere interesanta, pe care o privesc cu fascinatie, incercand sa inteleg cum s-a compus aceasta imagine, pas cu pas.

Ma vad in centru, in mijlocul unei familii compuse din cativa adulti, rude sau  soti. O schema asimetrica.

Tatal meu, un ultim copil care cred c-a ramas agatat intre o admiratie (aparent intelectuala) fata de figura paterna careia trebuie sa ii aduca o ofranda si o pozitie ambivalenta fata de o mama severa si, cum ar spune oltenii, cu o gura spurcata. Refuza orice forma de agresivitate verbala, uraste barbatii care beau si practica sport toata viata, intr-o incercare, cred eu, de a tine in frau si, uneori, de a elibera propria agresivitate. Se declara, cu ascunsa furie, un om rece, incapabil sa isi exprime sentimentele. E ingrozit de orice incercare a altuia de a supune discutiei adevarurile din noi, din fiecare.

Mama mea, coplesita de forta de a-si infrunta mama a surorii ei mai mari, prinsa intre un frate mai mare si unul mai mic, pare incremenita undeva intr-o fotografie facuta pe una dintre treptele vietii ei. Incapabila sa iasa de sub influenta autoritatii care, in cazul ei, era chiar mama, a ramas supusa, cuminte, traind in umbra propriilor dorinte care din cand in cand incearca sa sparga ziduri intregi construite intre lumea deliranta a mamei si realitatea obiectiva.

Bunica mea, luptand pana la capat cu un tata incert despre care pastreaza imaginea unui om alungat doar ca sa ii poata ierta absenta, cu o mama care aproape o vinde, dar pe care n-o poate uri cu adevarat niciodata, mai ales ca ii era singura ruda , si cu un sot pe care-l suspecteaza de tradare, repetandu-si astfel, intr-o realitate psihica, trairea de abandon provocata in copilarie de propria-i mama.

Unchiul meu, fratele cel mic al mamei, revigoreaza cu efuziunile lui atmosfera incarcata a familiei, fiind de fiecare data privit drept exemplarul rau si nereusit, progenitura pe care nimeni n-o putea tine in frau. Dornic sa traiasca evadand din tabuurile familiale, o face incalcand o asa-zisa regula, transformand fosta iubita a fratelui mai mare in partenera lui ocazionala. Imposibilitatea de a iesi de sub gheara de leoaica a mamei lui o rezolva alegand alcoolul.

Bunicul meu matern ramane unicul personaj sters al copilariei mele. Tot timpul la cheremul sotiei lui, pentru mine a ramas un om de care mi-a fost adesea mila. Tacerea lui ma intriga. Orele din timpul liber in care repara ceasuri acum imi par mai degraba parte din pornirile unei structuri obsesionale.

Incerc sa ma imaginez in centrul acestei scheme complicate de viata, in care toti se declara, inter- si transgenerational incapabili sa iubeasca. De parca mandatele diferite ale fiecaruia s-ar fi intalnit ca-ntr-un blestem in jurul aceleiasi teme, singurul om in care am zarit sclipind urme de iubire a fost unchiul meu. Insa pana si el era obligat sa ma paraseasca pentru a se proteja de nevoia compulsiva enorma a mamei lui de-a fi iubita. O cerere careia, daca i-ar fi raspuns, ar fi fost nevoit sa-i ataseze si o doza consistenta de agresivitate dobandita proiectiv.

Daca efectul sedintelor psihanalitice il reprezinta imagini care se desfac si se refac, atunci la capatul a ceea ce construiesc astazi sta aceasta nevoie a mea de a fi iubita, inchisa in intersectia scenariilor de viata ale figurilor adulte care ma inconjurau. De parca ar fi existat o regula nescrisa, cea conform careia doar ei aveau nevoie sa fie iubiti, am preluat aceasta teama a lor care mai tarziu s-a dovedit a fi interdictia pe care am ingropat-o adanc in vecinatatea mortii. Orice solicitare a mea i-ar fi suparat atat de tare incat ei ar fi putut muri. Introiect venit pe filiera materna, cadoul facut de bunica mea, l-am “valorificat” mai tarziu in relatie cu parintii mei. Ca si cum un destin inexistent ar fi vrut sa-mi demonstreze ca tema mea astrala nu e o joaca, cum as fi fost tentata sa cred, singura fiinta cu adevarat vie a murit lasandu-ma cu un scenariu greu de demontat. Daca momentele in care el, unchiul meu, ma abandona in copilarie, plecand la casa lui, ar mai fi putut fi reparate ulterior, moartea lui a intarit ideea ca de iubit se poate iubi doar pana la un punct. Cel al mortii celuilalt. O spaima pe care cred ca toti oamenii o traiesc intr-o forma sau alta. Spre norocul lor, poate nu intr-o suprapunere mizerabila ca a mea.

Imi amintesc de momentele stupide traite de-a lungul vietii mele in care singura forma de apropiere in care ma regaseam o reprezentau atingerile aproape copilaresti sfarsite intr-o imbratisare. In vreme ce barbatii se grabeau sa treaca de aceasta etapa, eu impietream siderata intr-o emotie familiara pe care as fi vrut s-o pot pastra infinit, stiind insa ca in nici o realitate ea nu e realizabila. Si ei, oamenii reali, si urmele istoriei mele imi demonstrau ca totul tine putin, iar ceea ce urma pentru mine era doar durere. Una de neinteles pentru cei pe care, intr-un fel sau altul, i-am parasit.

Pentru ca in mintea mea totul, de la un simplu flirt pana la o poveste de dragoste, trecea  prin testul unui fel anume de a ne tine in brate, pentru ca nimeni nu reusea sa inteleaga nevoia mea, pentru ca toti erau grabiti cu dorintele lor, m-am simtit asemeni unei cersetoare. O cersetoare de iubire care-si schimba mereu locul.

 

PS: Abia acum inteleg de ce intre “a iubi” si  “a fi iubita” (Y. Inoue – Pusca de vanatoare) am ales prima varianta, ca o convingere bazata pe trairi intense. Mi-e mult mai usor sa iubesc, de la copii la adulti, cata vreme as putea s-o fac fara sa astept nimic. Insa ma ingrozeste momentul in care lucrurile se schimba si, gratie acestei pulsiuni sexuale (freudiene) vitale, constat ca si eu sunt om si am nevoie sa fiu iubita.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: