O pauza terapeutica

A venit un moment cand am concluzionat ca, mai mereu, in pauzele din terapie am trait cele mai neasteptate, ciudate, spectaculoase evenimente de viata. Un timp cred c-am dat vina pe terapeut si pe plecarile lui. Cateodata cu titlu de disparitii, pentru ca erau neanuntate din vreme, atat cat sa ma pregatesc sufleteste.

Acum imi vine sa spun ca aceste asteptari, cu toata angoasa, nerabdarea, furia, dorul, teama care le acompaniaza, sunt sursa cresterii noastre. La inceput suntem prea incurcati in itele propriei vieti, poate mai ales psihice, incat sa mai vedem si beneficiile asteptarii. Mai tarziu, cand incepem sa distingem o urma de siguranta in noi insine in timpul vacantelor sau, pur si simplu, al absentelor terapeutului, ne bucuram ca am cladit cu bine in fiecare sedinta de la prima pana la cea prezenta.
Totusi, in atatia ani de analiza nu mi-am inchipuit niciodata ca in absenta terapeutei mele o sa raman insarcinata.
Pentru prima data de-a lungul vietii mele, dupa ce copilul, de la copiii mamei mele pana la cei mai indepartati transgenerational, fusese o tema mult disputata oniric si transferential, apoi dezbatuta terapeutic, s-a concretizat intr-o forma aproape palpabila, reala.
Intr-un joc de cuvinte, intr-o pauza terapeutica  a aparut copilul din mine.
Intr-o seara de duminica am inceput cu adevarat sa-mi tin loc de analist urmarind cu uimirea, fascinatia si, poate, infricosarea cu care un terapeut isi intalneste un pacient nou venit, propriile trairi si ganduri.
Cred ca nu e nici urma de scenariu fictional in teoriile care sustin ca o viitoare mama traieste o furtuna de senzatii, afecte, ganduri pe care eu, in aceasta calitate, marturisesc ca n-am putut sa le supun elaborarii intotdeauna. Uneori m-au coplesit spaimele izvorate dintr-o incercare de a ma situa undeva intre trecut si viitor, fara sa am habar la care trecut ma raportez. Viitorul parea cert si, adesea, inspaimantator. Trecutul insa, trecutul aveam senzatia ca ma traieste cu viteza, cu oscilatii ametitoare, de parca de fiecare data era altul; alta varsta, alt context, alta interactiune, alte emotii, alte reactii. Niciodata usor de imblanzit in miscarea sortita a le potrivi pe fiecare. Am avut totusi noroc si de momente in care, gandindu-ma ca stau intr-un fotoliu si ma simt pe mine, au venit si revelatiile lucrurilor deja stiute din anii anteriori de terapie.
Credeti ca-i simplu sa-ntelegi cand esti in papucii mamei tale, aceia cu care era incaltata cand te purta in pantecul ei sau in bratele ei, zguduita de trairi de neinteles? Sau sa descifrezi teama de a da nastere unui copil care-ar urma sa simta ceea ce abia acum afli c-ai simtit si tu candva? Nu e. Si nici nu pretind c-as fi un magician care descopera toate acestea cu usurinta. Insa m-am straduit s-o fac de dragul zilei cand analista mea urma sa isi reia rolul, iar eu sa-i spun cu mandrie ca m-am descurcat cat de cat si fara ea. Sigur, nu ma refer in principal la a-mi gestiona viata cu toata realitatea ei obiectiva, ea oricum s-ar fi trait intr-un fel sau altul si fara analista. Am in vedere un fel profund de-a ma pricepe pe mine, cea zgaltaita de necunoscut, cu rezultate in evenimentele imediat urmatoare.
La inceput nu mi-am putut imagina viata din interiorul uterului meu, de unde poate si incertitudinea cutremuratoare: e o sarcina extrauterina sau nu? A fost o neputinta cumplita care, ironic, a durat vreo doua saptamani, pentru ca facusem prima ecografie mult prea devreme. Paradoxal, am simtit ca am ramas insarcinata inca din perioada ovulatiei. E un soi de certitudine pe care doar mamele cred ca o pot confirma. Nu stiu s-o explic, nici s-o argumentez. Poate ca tocmai aceasta siguranta a nascut nebunia de mai tarziu, poate ca testul care-ti spune

da, esti gravida

este cel care te arunca in bratele furiei si te fac sa respingi rezultatul: si daca e extrauterina?

In cele doua saptamani de calvar pana la urmatoarea ecografie am revazut-o pe mama in rol de victima a propriilor avorturi. Pe bunica luptand din rasputeri sa nu avem copii cu statut neclar, nedoriti, neasteptati. Pe mine prinsa intre dorintele mele, acum eliberate intrucatva, de vreme ce pentru prima data o sarcina a fost permisa, si istoricul afectiv al predecesoarelor mele.
O extrauterina inseamna o crima? O operatie m-ar pune in postura mamei, aceea de a fi in coma, la limita dintre viata si moarte?
Am izbucnit in lacrimi cand pe un ecran am vazut un sac gestational si-o urma de viitor embrion, iar medicul mi-a spus, la fel de usurat:

e in uter.

N-a durat prea mult linistea, pentru ca pasul urmator era sa vedem daca are cord. Sau nu. Caz in care se impunea o “evacuare”, ca sa il citez pe obstetrician. Alta saptamana traita la limita psihozei. Aceasta evacuare insemna exact un avort. Perspectiva unei mame criminale cred ca deruleaza timpul inapoi pana acolo unde tu traiesti sub mana imaginara a mamei tale care mai oprise din drumul lor si alti copii. Tu devii mama ta, copilul tau esti tu.

E dureros sa verbalizez aceste amestecuri de roluri si sa mi-o mai imaginez acum pe mama ca pe o criminala. Tot terapia m-a facut sa vad increngatura aceasta de relatii inter-si transgenerationale intr-o maniera mai umana, chiar rationala; cu ajutorul ei m-am descifrat, dar mi-am si inteles apropiatii. Adultul din mine intelege ca viata nu e in roz si negru. Nici macar in alb si negru.
Eu mi-am dorit o fetita intotdeauna. Aproape cu inversunare. La fel ca tata inainte sa ma nasc. Mama inca mai asteapta un baiat, cel pe care l-a pierdut. Bunica e aproape sigura ca pruncutul, cum il numeste, va fi un baietel. Cu o urma de curiozitate constienta cateodata ma gandesc cum se va face aceasta alegere: in favoarea mamelor mele? A tatalui meu? Sau doar a mea, pur si simplu? Fara sa astept un raspuns cu orice pret, ma las dusa de aceasta fascinatie a necunoscutului care impleteste cu abilitate destinele atator generatii.
(Publicat pe Cafe Gradiva, rubrica Apres-coup)
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: