Traces

Ai lăsat să se reverse asupra mea binele și-apoi ai dispărut. Într-o ceață. Mi-a rămas să descifrez binele și să înțeleg ceața. Știu, ai fi spus că nu folosește la nimic să pierzi o viață sau să sacrifici mai multe pentru a înțelege binele. Dincolo de filosofie, de teoria binelui care nu există, e relativ, subiectiv sau conviețuiește cu geamănul său, răul, binele se săvârșește. Se face, pe românește. Iar ca s-ajungi acolo ai nevoie să simți. Să îl simți. Să simți că binele vine din interiorul tău și se vrea dăruit, se cere imperios dăruit. Asta mi-ai fi spus dacă n-ai fi dispărut la fel cum ai apărut. De nicăieri spre aceeași destinație. Cum n-am apucat să te cunosc decât puțin, iar ceea ce mi-a rămas mai mult a fost să te imaginez, lansez ipoteza jucăușă a dialogului nostru despre ceață.

Eu – Eu cred că oamenii când dispar, dispar în ceață. Tu ce crezi?

Tu – Că ești copil, deși știu că nu ești, dar te încăpățânezi uneori să fii doar ca să îți poți susține, argumenta fantasmele. Cred c-așa le ții tu în viață. Să revenim. Ce e ceața? Un fenomen meteorologic. Apa, particulele de apă, ca să fim riguroși, stau suspendate în atmosferă. Cum crezi că eu aș putea sta suspendat undeva, deghizat în părți mici din mine însumi? Și pentru ce aș face-o?

Eu – Ca să poți vedea ce se întâmplă cu noi, ceilalți. Noi nu te putem vedea, dar tu pe noi poți. Ai putea, de exemplu, să vezi ce se întâmplă cu binele pe care l-ai împărțit celorlalți. Sau, dacă zici că în ceață stau particule, atunci mai pot să îmi imaginez că aceste părticele din tine pot călători oriunde e ceață – un fel de univers al vostru, celor predestinați să vă adăpostiți în ceață – ca să urmărească binele. Unde s-a dus el, ce destin a luat. Cine n-ar fi curios să afle ce se întâmplă cu ceva din el însuși? Și ce dacă e dăruit? Poate tocmai pentru că e dăruit.

Tu – De ce tocmai?

Eu – Păi, când dăruiești, pui acolo ceva din tine. Partea aceea desprinsă pleacă undeva, nu știi unde. În tine rămâne și un gol, dar și un viitor loc plin. Golul rămas își caută plinul. Cred că și-l caută chiar și după ce se va fi umplut din nou. Nici un plin nu seamănă cu altul, chiar dacă golul e întotdeauna la fel. Cred că asta am vrut să știi, de fapt.

Degeaba vii și pleci crezând că golul nu te caută pentru că s-a umplut între două vizite ale tale. Golul e mereu același, chiar și atunci când e umplut cu ceva. Plinul nu e niciodata același. Doar golul.

Ai revărsat asupra mea binele, l-am primit și, cel mai probabil, îl voi dărui mai departe ca să pot păstra golul acela care întotdeauna îmi va aminti de binele pe care, cândva, demult, l-am primit de la tine. În caz c-o să te întorci, vei lua urma binelui dăruit mai departe de mine și, refăcând drumul, vei putea să te întorci la acel gol, așa cum l-ai găsit cu dibăcie prima dată. Nu știu alt mod prin care să te păcălesc să mă găsești din nou.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: