Am castigat. Cu totii.

 Am lasat sa curga zilele de sarcina asa cum au vrut ele. Drept urmare, au fost pline pana la ultima, Am fost o graviduta activa, inlacrimata, uneori furioasa, alteori plangand din senin ca un copil mic, preocupata de mine, de viitorul meu bebelus, de sotul meu.  Nu m-au ocolit spaima legata de nastere, de cezariana, nici gandul ca o sa mor, Cum ar fi putut sa fie altfel?

 

Prima data cand am simtit un semn din burtica tineam intr-o mana un volum Freud, iar cu cealalta imi incalzeam puiul sau il feream de trecutul meu, chiar daca acum inteles. A fost ca un ciocanit scurt in palma mea. De-atunci am continuat sa vorbim in toate diminetile in care m-am trezit, mi-am lipit palma de usa catre incaperea miraculoasa (buricul prin care in copilarie am fost convinsa ca se nasc copii), iar omuletul de dupa ea mi-a raspuns de fiecare data, fara exceptie. “Sunt aici. Nu te mai teme.” – parca acesta s-a vrut a fi efectul fata emotiile mele.  More

Coborand iar si iar dintr-un tren

Eram amandoi intr-un bistro. Pe pereti, peste tot, era plin de fotografii alb-negru, cele mai multe facute in toiul unei ierni. Mi-a atras privirea o gara. Semana mult cu gara din oraselul bunicilor mei. Apoi o fetita fotografiata intr-un tren. Singura. Avea vreo 9 ani. Un ochi urias o privise pret de o clipa prin usa batanta care separa coridorul compartimentelor de cel al usilor pentru coborare. Privea printr-o fereastra de la inaltimea ei de putin peste un metru. Nu stim incotro. Pur si simplu privea la adapostul unei caciulite trase peste urechi. Parca as fi fost eu…

O iarna cu zapada pana la genunchi, cu viscol si fete impietrite in grimase pe care le vor mai descifra poate doar anii scursi din vietile urmasilor celor din fotografii. Franturi de intamplari banale pe care ai crede ca imortalitatea le va rata in absenta unui bun fotograf. Iata ca nu! Cu privirea atintita in oglinda ori in ochii arzatori ai altui om, trecutul se insufleteste dramatic. Un puzzle se reface ambitios, adesea in ciuda vointei noastre, povestind destinul celor de dinaintea noastra. Un fel usor sinistru de a rescrie un scenariu ce deja fusese trait.

More

Destinul unei dorinte

Un pat matrimonial ar fi si simbolul reinvierii unei dorinte. Fragile ori coplesite de destinele celorlalte dorinte, cele care au precedat-o si, cumva, i-au dat viata. Vorbesc despre dorinta de a avea copii, eliberata incetul cu incetul in anii de terapie care m-au reconstruit, insa abia dupa ce am acceptat sa pasesc treapta cu treapta, uneori sarind doua sau trei deodata, pe scara spiralata a vietii traite invers. Dinspre prezent spre trecut. More

Cuierul si divanul

Pornisem hotarata sa renunt la inca o sedinta, folosindu-ma de toate motivele mele obiective. In secret, acel putin secret care imi mai ramasese fata de mine insami, stiam ca subiectivele (motive) bat obiectivele mai ceva decat viata filmul. Zic mai ceva pentru ca viata insasi e compusa, dictata din cotlonul acestor atat de subiective motive.

Am pasit pe o usa intunecata intr-un spatiu nou, luminos, pe care il asteptasem cu o oarecare vioiciune in urma cu cateva saptamani. Imi parea a fi un pas de bun augur. Brusc, nu mai stiu cand si cum, am decis sa ma restrang cu tot cu bagaje, incepand cu numarul de sedinte si sfarsind, cum altfel, cu marturisirile pe care (mi) le fac. Asadar, am pasit. M-a poftit, ca niciodata, sa imi las haina in cuier. Un val de furie, rapid alungata de strajerii mei interior, si-a facut simtita prezenta somatic. More

O sedinta de terapie

O visasem. Venisem cu acest gand, prim gand pentru inceputul sedintei. Si totusi, asteptand ora exacta, asteptand minutul in care sa pot bate la usa, am continuat sa citesc cartea pe care o incepusem cu o seara inainte.

Accept ca exista zile cand ma las in voia dorintelor a caror stapana poate fi oricine altcineva, insa nu eu cea constienta, lucida, cea care ma controleaza de atata amar de vreme. Mi s-a parut c-a venit firesc acest drum al meu catre rafturile cu carti, poate pentru ca nu cu mult timp in urma citisem o alta carte a autoarei. Nu m-am gandit inainte, insa acum, scriind, imi amintesc ca i-am ocolit cartile din biblioteca mea. More

Despre sexualitate, cu mana pe inima

Un text mai vechi, insa in continuare actual. O tema pe care o s-o reiau in postari viitoare, pana la finalul terapiei. O incercare de-a iesi din tiparul familiei mele,  inter- si transgenerationale. Aproape o obligatie de a intelege cum mi-a fost afectata viata de vietile celorlalte femei ale familiei mele.

Un articol pe care il indragesc, deci. Pe Cafe Gradiva.

Happy birthday intre surori

E aniversarea zilei de nastere a surorii mele. Sora mea cea mica. Mi-a cerut un articolas, asa l-a numit, de ziua ei. Imi dau seama ca n-am scris niciodata despre ea in textele mele. Poate pentru ca este unul dintre oamenii buni si, mai ales, vii. Toata fiinta mea a fost invadata de moarte, asa ca pe ea am incercat s-o descifrez pe divan. Inainte de toate.

Nu o sa scriu nici azi despre sora mea. Ci pentru ea. Cateva ganduri ale unei surori poate mult prea mari, ca diferenta intre modurile noastre diferite de a lua lucrurile in serios. More

Un spatiu in timp

In adolescenta imi cautam mereu un spatiu al meu care intotdeauna insemna o distantare semnificativa de agresivitatea mamei si, implicit, de prezenta ei. Cumva mi-a folosit plecarea la liceu intr-un alt oras, atitudinea mea fiind plina de semnificatie: am pasit pe treptele lui in prima zi de scoala si m-am mai intors inapoi, pe cele ale casei parintesti, abia in ultima zi a trimestrului scolar de la acea vreme.

Unii oameni se simt in siguranta printre straini. E un inceput de raspuns, desi inversat cronologic, pentru mirarile celor care formeaza grupul normalitatii si care, firesc, nu pot pricepe acest tip de relationare si adaptare.
More

Pe de o parte lucida, pe de alta prabusita

Stiusem despre mine ca nu ma pot impaca deloc cu ideea de a fi bolnava. Poate ca aceasta nevoie incredibila de control a si facut ca foarte mult timp sa am un corp sanatos. Ori poate experienta primelor injectii cu antibiotice, undeva pe la noua ani, sa ma fi convins ca boala, orice fel de boala, te pune in mainile celorlalti, aproape impotriva vointei tale. Am fugit de aceasta apropiere artificiala dintre oameni, artificiala pentru ca mai inainte de toate a fost neincrederea mea in cei din jur. More

Despre granite, spre binele tau

Unii oameni se cresc pe sine, de copii, in beneficiul celorlalti. Poate nu usor de inteles, aceste fiintisoare – altcumva nu-mi vine sa le spun – se pun in slujba celor din jur independent de vointa cu care mult, mult mai tarziu, adulti fiind, jonglam in afirmatiile pline de o intelegere care marcheaza neputinta de a mai spune sau face altceva. Cand nu mai ramane nimic de dat celuilalt, apelam la vointa lui, singura care poate muta muntii din loc, apreciem noi cu speranta celui care revine la conditia umana, lasand omnipotenta sa isi caute alta minte pe care s-o locuiasca.
More

Previous Older Entries

%d bloggers like this: