Scrisori imaginare catre un tata real (I)

You say I’m crazy

‘Cause you don’t think I know what you’ve done (...)” – Sam Smith I know I’m not the only one

Dear, my dearest,

Iti scriu de la zeci de ani departare ca sa iti spun ca, finally, am inteles. Nu numai ca n-am fost singura, am fost prea multe, toate nebune. Nebunele din mintea ta. E mult prea trist sa vad ca pe unele ai reusit sa le transformi in nebune la propriu. Cu altele iti duci lupta in continuare cu obstinatie. Ramane acest mister pe care ura mea probabil il va ingropa, nu a ta, asa cum poate ti-ai fi dorit: cum ai reusit sa faci din noi toate, din atat de multe “noi”, imagini ale feminitatii pe cale sa se piarda transformandu-se monstruos in luptatoare tenace contra nebuniei tale? Spun ca nu tu, ci eu voi ingropa acest mister pentru ca tu nu pare ca poti sa fii constient de ura fara margini care te-a cuprins, te-a inghitit aproape cu totul. Uneori mi-e foarte mila de tine, dar imediat ura ta o trezeste pe a mea ca intr-un dans grotesc si iei chipul balaurului cu prea multe capete ca sa il pot rapune, desi poate cateodata mi-as fi dorit sa reusesc. Trebuia sa ma apar cumva de tine. Am pus scut iubirea, amagirea care mi-a creat, si ea, un strop de sanatate. Vezi tu, cateodata minciuna face bine, te tine in viata, iti da putere sa mergi inainte, sa infrunti imposibilul.

Cu cat am mers inainte mai cu indarjire, cu atat ai cautat sa ma distrugi. Pe mine direct ori pe cei din jur care m-ar fi facut sa sufar crunt, deci indirect. De parca o invidie primitiva ti-a dictat cartea vietii, tinandu-se strans de brat cu un sadism feroce, ai ranjit cu satisfactie, cu batjocura, la orice neputinta a noastra. Am mai gresit si noi, ca oamenii, am mai uitat lucruri, am fost vulnerabile, bolnave, obosite ori am fost pur si simplu femei; tu n-ai ratat nici macar o ocazie sa lovesti cu bocancul direct in cel mai dureros punct. Victorios ca tu esti cel care decide soarta noastra. Ca si cum tu ai dicta: mori sau traiesti!

Acum zeci de ani ai profitat de fantasma mea de copil si ai intretinut o rivalitate cruda si crunta, ai alimentat-o, ai hranit-o. Inca mai cred ca nu ai stiut ce faci cu viata mea si a ei. In schimb, sunt destul de sigura ca ai stiut ca iti place. Erai cel revendicat, noi ne dovedeam nebune, iar daca vreuna reusea sa scape acestui destin oribil intotdeauna erai tu acolo sa ne convingi ca aceasta este calea. Diavolesc scenariu. Te plang pentru ca nimeni n-a putut sa iti ofere altul si nimeni nu s-a preocupat de asta. Noi n-am fi putut. Era nevoie de victime, de actori in rol de victima.

Pentru unele dintre noi nu se mai poate face nimic: cateva se odihnesc in vesnicie, Dar pentru cele ramase promit sa lupt cu siretenie in asa fel incat sa ne lasi vietile noastre noua, iar tu sa o traiesti pe a ta. In raiul sau iadul pe care tu sau cei de dinaintea ta ti l-au construit. Eu nu mai am ce sa iti ofer. Iubirea ti-am dat-o acum zeci de ani, acum a mai ramas doar ura cu care tu ai vrut sa o inlocuiesc. Ca un bici care arde si lasa in loc o rana din care tasneste ura.

Iarta-ma daca n-am putut sa mai tin cu mainile stranse marginile ei pe cale sa se crape! Am nevoie sa ma salvez acum pe mine. Ii datorez acest lucru copilului care ti-a scris aceste ganduri.

Cu moartea pe moarte calcand

Celalalt inseamna intotdeauna teama de moarte. Uneori sa ma tem de moartea lui. De cele mai multe ori ma tem sa fiu bantuita de ideea mortii mele. Nu stiu, dar cochetez cu posibilitatea ca acest gand repetitiv sa se furiseze in umbra iubirii sau a partii ei mai ascunse, nedetectabile a nevoii de a fi iubita. Si totusi aici, la suprafata vietii, unde intalnirile devin posibile, eu ma gandesc la moarte ca la un stapan suprem care nu ma mai lasa sa ma joc mai departe. Decide pentru mine ca tot ceea ce n-a fost facut asa va ramane. Istoria mea s-a scris atat cat am fost capabila sa o umplu cu pagini, paginile cu randuri, randurile cu cuvinte, cuvintele cu litere, literele… Literele cu idei, ideile cu trairi, trairile cu dorinte. More

Gustul unei amintiri

Am auzit atatea discutii purtate pe diverse tonalitati, cu argumente mai mult sau mai putin fierbinti pe tema amintirilor pacientilor aflati in terapie, incat din cand in cand imi revine in minte o intamplare din propria analiza. N-am incadrat-o nicaieri, deocamdata, desi sunt tentata s-o consider amintire in toata regula.

Era pe vremea cand lasam in urma frica de cutremure, inlocuind-o cu o afectiune a aparatului digestiv si, aproape de nedespartit, cu o puternica anxietate. Un diagnostic care, probabil, ar fi trezit in putini oameni o reactie atat de irationala ca a mea m-a determinat sa renunt la fumat. Aceasta este una dintre cele mai mari realizari ale mele, chit ca nu vad sa am vreun merit. Pur si simplu cuvintele doctoritei – care nici macar nu imi ceruse altceva decat sa nu mai fumez dimineata pe stomacul gol – m-au ingrozit, iar dupa ele n-a mai ur More

My way

Bolovani asezati periculos unul peste celalalt de parca cineva ar fi reprodus un castel de carti special facut pentru a se darama. Pietroaie pe care incerc sa pasesc ingrozita de prapastia pe care o intuiesc dincolo de limita rocii. Cu talpa pe unul dintre ele, imi masor increderea sau, mai degraba, neincrederea in rezistenta acelui munte facut din bucati. De fiecare data cobor, in aproape orice vis. Uneori intr-un fel de pivnite ale caselor. De data aceasta cobor acest munte blestemat, care ma face sa tremur de frica si sa caut ceva, orice, de care sa ma pot agata pentru a-mi face coborarea controlabila. Spaima de prabusire nu e doar o poveste, dar se exprima mai bine prin povesti. More

Repetitio

Teme care se repeta, unele doar in vis:

  • o incapere in care ma aflu impreuna cu mai multi oameni care, de regula, nu ma observa decat daca gasesc eu ceva de spus/facut
  • o masina pe care o conduc, chit ca-n realitate ma tin la distanta de astfel de eventuale porniri
  • tot felul de dealuri cu drumuri pietroase, serpentine, rauri care curg involburate (pe care tot cu masina le strabat)
  • frica de moarte insotita de regretul fata de toate cartile pe care nu le-am citit, desi as fi putut s-o fac

Citeste continuarea pe Cafe Gradiva.

All the lovers

N-am ce sa fac, sunt obligata in fiecare dimineata sa ma gandesc la viata. Stiu ca toti o facem intr-un fel sau altul, pur si simplu trezindu-ne din somn si traind. Insa e ceva special in fiecare dintre diminetile mele. Acel aparat de radio de deasupra apartamentului in care locuiesc e ca un DJ care ma comuta pe starea de veghe cu cate o “dedicatie”. Astazi, ca printr-o minune, m-a trezit dintr-un vis in care am aflam pe malul marii impreuna cu cateva prietene din adolescenta, iar in jurul nostru se perindau fosti iubiti, diversi baieti pe care i-am placut candva.

La vecina mea care a depasit suta de ani canta:

Fiti sinceri! Nu v-ati dori si voi astfel de dimineti?

Been there, done that

Aproape liniste

Despre linistea din noi, dar mai ales din mine. Linistea aceea insuportabila, amenintatoare, pe care o vanez, ochind-o, insa nu se lasa doborata. Isi alege singura momentele in care se furiseaza lasand loc tumultului datator de viata, apoi il ingroapa din nou cu bratele ei infinite. Uneori cred ca ma intreaba din privirile albe, complet albe, cum de nu pricep ca ea e pazitorul meu secret. Pana ma hotarasc sa ii raspund, pana cand imi gasesc elan pentru explicatii curajoase, ea dispare din nou. Pentru ca imi scapa mereu, pentru ca am lasat urme peste tot atat cat s-o fac sa descifreze moartea dinlauntrul ei, pentru ca ea, linistea mea, nu e constienta de sine, mai fac o incercare scrijelind mesaje pe un perete enorm, crezand c-o sa il poata vedea in intinderea ei.

Acestui dusman marsav cu chip prietenos ii dedic acest cantec.

Eu si Tu. Amintiri

Eu ti-am tot marturisit despre nefericire, dar te-ai prefacut ca nu-ntelegi. Cate cuvinte ar mai fi trebuit sa irosesc pana cand unul dintre noi sa fi acceptat evidenta?

Tu ai tot insistat sa vedem si partea plina a paharului de parca ai fi putut cuprinde un om intre peretii transparenti ai realitatii.

Eu n-am reusit asta niciodata, asa ca a fost in bunul mers al lucrurilor sa nu fac incercari bruste care sa prabuseasca o constructie pe care am inaltat-o asa cum m-am priceput. More

Inchisori pentru oameni

Inchisori pentru oameni. O sintagma care ma bantuie obsesiv de cateva ore. O asociez relatiilor.

Relatiile sunt inchisori pentru oameni. Condamnari pe care trebuie sa le induri fara sa cracnesti. Si daca te opui, ce? Poti schimba ceva? Ramai acolo si executi pedeapsa dictata de altii. Faci eforturi ca sa evadezi, urzesti planuri geniale, speri sa nu fi trecut prin mintea nimanui inainte pentru ca asta sa te ajute sa poti fugi departe, in libertate.

Orice apropiere e periculoasa. Orice traire duce, in final, la condamnare. La inceput simt ceva si ma indrept vioaie spre celalalt. Intru intr-un rol pe care-l joc cu pasiune, in verva, totul pana la prima stare mai complexa, vizibila mie. Intepenesc cateva minute cu urechea ciulita. Ca-ntr-un carusel, emotii peste emotii coexista in invalmaseala pana cand, dandu-si coate, fac in asa fel incat sa se potriveasca fiecare undeva in puzzle. More

Previous Older Entries

%d bloggers like this: