O pauza terapeutica

A venit un moment cand am concluzionat ca, mai mereu, in pauzele din terapie am trait cele mai neasteptate, ciudate, spectaculoase evenimente de viata. Un timp cred c-am dat vina pe terapeut si pe plecarile lui. Cateodata cu titlu de disparitii, pentru ca erau neanuntate din vreme, atat cat sa ma pregatesc sufleteste.

Acum imi vine sa spun ca aceste asteptari, cu toata angoasa, nerabdarea, furia, dorul, teama care le acompaniaza, sunt sursa cresterii noastre. La inceput suntem prea incurcati in itele propriei vieti, poate mai ales psihice, incat sa mai vedem si beneficiile asteptarii. Mai tarziu, cand incepem sa distingem o urma de siguranta in noi insine in timpul vacantelor sau, pur si simplu, al absentelor terapeutului, ne bucuram ca am cladit cu bine in fiecare sedinta de la prima pana la cea prezenta. More

Cate mame?

M-am tot codit daca sa fac ce vreau la mine-n casa, adica pe blog. Si da, fac.

Doua mame pentru-o fata. Intrebari retorice.

Mama m-a “abandonat”  la 3 luni mamei ei. Oare cum oi fi inteles ca mama mea naturala nu e sora mea? Greu de zis. Dar usor de inteles de ce, patru ani mai tarziu, ceream sa fiu dusa inapoi la mama mea. Cea care ma crescuse.

Bunica mea (sau mama mea, daca vreti) a fost abandonata de mama ei la propriu, prin tot felul de familii in Bucuresti. Cred ca si-a fost mama siesi pana tarziu cand relatiile lor s-au refacut. Apoi m-a implorat sa-i promit ca voi avea grija de ea la batranete.

La iesirea din adolescenta am crescut o fetita abandonata de mama ei, institutionalizata pana cand a fost adoptata. Din pacate nu de mine, asa cum mi-am dorit.

Mama de inlocuire.

Mamelor mele le-au lipsit mamele.

O noua usa care mi se deschide. Aproape ca o piesa de teatru in care schimb rol dupa rol. Bookmark.

PS: Nu sariti ca arsi! 🙂  E muzica preferata a bunicii, una cu care am crescut de la cateva luni. Nici macar nu e vorba de gusturi, am mai explicat intr-un alt post.

%d bloggers like this: